Gheorghe Lazăr

Născut la Avrig, în Transilvania, la 5 iunie 1779, Gheorghe Lazăr provenea dintr-o familie de țărani liberi, cu stare bună și respectată în comunitate. A urmat școala primară în satul natal, apoi studiile gimnaziale la Sibiu, unde a dovedit aptitudini intelectuale remarcabile. Sprijinit de Biserica Ortodoxă, și-a continuat pregătirea la Cluj și apoi la Viena, unde a studiat filosofia, teologia, matematica și ingineria.

În epoca sa, românii din Transilvania trăiau sub dominație habsburgică, iar accesul la educație superioară era limitat. În acest context, formarea lui Gheorghe Lazăr a reprezentat o excepție și o mare șansă pentru cultura română. La Viena a intrat în contact cu ideile iluministe și cu modelele moderne de organizare a învățământului.

După întoarcerea în Transilvania, conflictele cu autoritățile ecleziastice și administrative l-au determinat să plece spre Țara Românească. Ajuns la București, a înțeles repede că principala nevoie a societății românești era educația în limba națională. Până atunci, învățământul superior se desfășura mai ales în greacă, limba dominantă a epocii fanariote.

În 1818, la mănăstirea Sfântul Sava, Gheorghe Lazăr a deschis prima școală superioară cu predare în limba română din Țara Românească. Aici a predat matematică, filosofie și științe inginerești, elaborând el însuși terminologia necesară în română pentru discipline care nu mai fuseseră predate astfel până atunci.

Demersul său a întâmpinat rezistență din partea cercurilor conservatoare, dar a atras numeroși tineri dornici de învățătură. Între elevii săi s-au numărat viitori cărturari și oameni politici ai generației următoare. Școala de la Sfântul Sava a devenit temelia învățământului modern românesc.

Bolnav și epuizat de luptele purtate, s-a retras spre finalul vieții în satul natal, unde a murit în 1823, la numai 44 de ani. Posteritatea l-a recunoscut drept întemeietor al școlii românești moderne și una dintre marile figuri ale redeșteptării naționale.