Născut la 30 ianuarie 1852 în localitatea Haimanale, de lângă Ploieşti Ion Luca Caragiale este cel mai important dramaturg român, unul dintre clasicii literaturii române alături de Mihai Eminescu şi Ion Creangă, membru post-mortem al Academiei Române. Nuvelist, pamfletar, poet, sufleur, revizor şcolar, copist, corector, registrator, director de teatru, comentator politic și ziarist, este considerat întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național.
Între anii 1878 – 1881, ca redactor la ziarul „Timpul”, a fost coleg de redacţie cu Eminescu şi Slavici. În anul 1880, scrie farsa într-un act „Conul Leonida faţă cu Reacţiunea”, în 1884 îi apare comedia în patru acte „O scrisoare pierdută” – premiera având loc în acelaşi an, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, cu Constantin Nottara (Tipătescu) şi Aristiţa Romanescu (Zoe) – , iar un an mai târziu publică comedia în trei acte „D-ale carnavalului”. În anul 1890 publică drama „Năpasta”.
Caragiale este şi creator al schiţei în literatura română, dar şi un remarcabil nuvelist, cultivând proza de observaţie psihologică, naturalistă şi fantastică. De asemenea, a tradus din Mark Twain, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe ş.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.
În primăvara anului 1905, la 14 martie, s-a stabilit definitiv la Berlin, autoexilându-se, împreună cu familia, în urma decepţiilor din plan social şi cultural. Din exil, va urmări cu interes mişcarea literară din ţară, însă, curând, se va distanţa de cercurile politice şi culturale din România.
Ion Luca Caragiale a murit la Berlin, în locuinţa sa din cartierul Schöneberg, la vârsta de 60 de ani, în urma unui atac de cord. Pe piatra funerară a mormântului lui Caragiale este montat un basorelief medalion sculptat de Ion Georgescu, pe care este scris următorul epitaf:
„FII, SĂ CULTIVAȚI POPORUL!
CĂ UN POM FĂRĂ RĂDĂCINI
NU POATE TRĂI.”