Considerat poate cel mai mare savant al clinicii medicale românești, Daniel Danielopolu a fost cu adevărat o personalitate complexă.
Medic, fiziolog, farmacolog și profesor universitar, Danielopolu a rămas în istoria medicinei românești ca fiind primul realizator al unei unități între clinică și fiziopatologie, între terapeutică și farmacodinamie.
Precursor al teoriei sistemelor biologice şi al biociberneticii, promotor al farmacologiei nespecifice, fostul asistent al doctorului Ion Cantacuzino a studiat inițial interdependenţa dintre sistemul nervos somatic şi cel vegetativ, a creat metoda viscerografică în medicina experimentală şi în clinică, a adus contribuţii la patogenia şi tratamentul anginei pectorale.
În timpul Primului Război Mondial, ca medic al unui mare spital de boli contagioase din Iași, Danielopolu a avut prilejul să studieze clinic și în laborator tifosul exantematic, formulând o metodă de tratament.
Ca profesor, Danielopolu a fost continuu preocupat de îmbunătățirea învățământului clinic medical.  Savant de mare productivitate ştiinţifică, profesorul Danielopolu a devenit o autoritate la nivel mondial în studiul sistemului neurovegetativ, introducând noi metode pentru investigarea acestuia, ca de pildă, proba atropinei şi ortostatismului.