De numele dascălului, teologului și inginerului Gheorghe Lazăr se leagă unul dintre cei mai importanți pași care au marcat fundamental istoria Țării Românești, schimbare pornită din tocmai miezul Bucureștiului. El este cel care a fondat învățământul în limba română în această parte a țării.
Performant încă de la începuturi, învățământul tehnic superior din capitala României a fost fondat în anul 1818. Atunci inginerul topograf Gheorghe Lazăr, împreună cu luminații boieri Ioan Văcărescu și Iordache Golescu, toți trei susținuți de mitropolitul Dionisie al Țării Românești, au conceput un plan detaliat de organizare a școlii pe trei grade, începând cu școala primară, apoi cu învățământul mediu și continuând cu învățământul superior. Cel care a prezentat planul dinaintea cultivatului voievod Ioan Gheorghe Caragea și a Divanului țării a fost Gheorghe Lazăr. După o dezbatere ce a ținut trei luni, în ziua de 6 martie 1818 proiectul a fost aprobat, iar în 24 martie Caragea a emis hrisovul domnesc. Gheorghe Lazăr, numit dascăl, căci termenul de profesor nu exista pe atunci în limba română, avea nu doar libertatea, ci și obligația să predea cursuri de aritmetică, geometrie și grafie la Colegiul Sf. Sava din incinta mânăstirii și în imediata apropiere de casele Bărcănescu în care locuia. Profitând de ocazie, dascălul a lansat un apel vibrant către tineret, chemându-l să urmeze școala nu în limba greacă, ci "chiar în limba maicii sale". Primele cursuri au fost deschise în august 1818 în chiliile mânăstirii. A fost, repetăm, actul de naștere al învățământului tehnic superior din București.
Gheorghe Lazăr nu a fost doar un simplu dascăl, ci și un mare român. Atunci când cartea era o raritate și la școală se vorbea în limbi strâine poporului, el a scris și tradus cărți în românește, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. Stingându-se din viață la 17 septembrie 1823, înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, aflată în imediata apropiere a casei sale natale, Gheorghe Lazăr a rămas în conștiința națională drept unul dintre eminenții reprezentanți ai iluminismului românesc, curent preocupat cu precădere de problemele societății, printre care, desigur, istoria limbii și a poporului aveau o importanță covârșitoare.
În memoria sa, în 1860, se fonda cel de-al doilea liceu, ca vechime, din București. Aflat în sectorul 5, lângă splendida Grădină Cișmigiu, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, a fost și este un reper major în educația românească, printre absolvenții săi numărându-se personalități de primă mână ale culturii românești. Șase ani mai târziu, la câteva sute de metri distanță de liceu, în Piața Universității, era dezvelită o impunătoare statuie menită să readucă în memoria comunității personalitatea acestui vrednic ctitor de școală nouă.
Performant încă de la începuturi, învățământul tehnic superior din capitala României a fost fondat în anul 1818. Atunci inginerul topograf Gheorghe Lazăr, împreună cu luminații boieri Ioan Văcărescu și Iordache Golescu, toți trei susținuți de mitropolitul Dionisie al Țării Românești, au conceput un plan detaliat de organizare a școlii pe trei grade, începând cu școala primară, apoi cu învățământul mediu și continuând cu învățământul superior. Cel care a prezentat planul dinaintea cultivatului voievod Ioan Gheorghe Caragea și a Divanului țării a fost Gheorghe Lazăr. După o dezbatere ce a ținut trei luni, în ziua de 6 martie 1818 proiectul a fost aprobat, iar în 24 martie Caragea a emis hrisovul domnesc. Gheorghe Lazăr, numit dascăl, căci termenul de profesor nu exista pe atunci în limba română, avea nu doar libertatea, ci și obligația să predea cursuri de aritmetică, geometrie și grafie la Colegiul Sf. Sava din incinta mânăstirii și în imediata apropiere de casele Bărcănescu în care locuia. Profitând de ocazie, dascălul a lansat un apel vibrant către tineret, chemându-l să urmeze școala nu în limba greacă, ci "chiar în limba maicii sale". Primele cursuri au fost deschise în august 1818 în chiliile mânăstirii. A fost, repetăm, actul de naștere al învățământului tehnic superior din București.
Gheorghe Lazăr nu a fost doar un simplu dascăl, ci și un mare român. Atunci când cartea era o raritate și la școală se vorbea în limbi strâine poporului, el a scris și tradus cărți în românește, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. Stingându-se din viață la 17 septembrie 1823, înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, aflată în imediata apropiere a casei sale natale, Gheorghe Lazăr a rămas în conștiința națională drept unul dintre eminenții reprezentanți ai iluminismului românesc, curent preocupat cu precădere de problemele societății, printre care, desigur, istoria limbii și a poporului aveau o importanță covârșitoare.
În memoria sa, în 1860, se fonda cel de-al doilea liceu, ca vechime, din București. Aflat în sectorul 5, lângă splendida Grădină Cișmigiu, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, a fost și este un reper major în educația românească, printre absolvenții săi numărându-se personalități de primă mână ale culturii românești. Șase ani mai târziu, la câteva sute de metri distanță de liceu, în Piața Universității, era dezvelită o impunătoare statuie menită să readucă în memoria comunității personalitatea acestui vrednic ctitor de școală nouă.