Fizician, inventator, eseist, inginer aerospațial și scenarist român, Hermann Julius Oberth (1894-1989) este considerat a fi unul dintre fondatorii astronauticii și al științei rachetelor, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard.
După experimente ample, Hermann Oberth a inventat conceptul de ardere în etape a combustibilului. Peste zece ani a lucrat la un studiu privind dezvoltarea tehnologiei spațiale. În urma experienței acumulate, a devenit consultant tehnic pentru rachetele Atlas realizate în Statele Unite. Printre proiectele sale s-au aflat și un vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter, un avion silențios și multe altele. După 1977 s-a concentrat și pe studiul surselor alternative de energie, acest fapt ducând la conceperea planului unei centrale eoliene.
A fost ales post-mortem membru al Academiei Române.