În 1901, numirea doctorului Ion Cantacuzino, la numai 38 de ani, ca profesor de medicină experimentală la Facultatea din București avea să fie una de bun augur pentru afirmarea școlii medicale românești. Grație îndelungatei și serioasei sale perioade de pregătire, învățământul pe care l-a făcut a fost de o calitate cu totul excepțională.
În 1902 avea să se înființeze la București Laboratorul de medicină experimentală al cărui director devenea medicul Ion Cantacuzino. Acest laborator va deveni curând unul dintre cele mai active focare ale vieții medicale bucureștene. Autoritățile sanitare ale vremii îi încredințaseră sarcini importante. Sub conducerea eminentului bacteriolog se produc vaccinurile anti-streptococic, antidizenteric, antitifoidic și antiholeric.
Prin remarcabila lui personalitate, prin erudiția sa vasta, prin aplicația și perseverența pe care le punea în urmărirea țelurilor propuse, prin superioara sa putere de analiză, profesorul Cantacuzino a fost unul dintre cei mai mari dascăli pe care i-a avut universitatea românească.