Întreaga operă eminesciană, dar și o parte din reperele biografice ale autorului său, ne ajută să înțelegem astăzi, ca exponenți ai unor timpuri dominate imperativ de nevoia de comunicare și de necesitatea comuniunii, că a fi european înseamnă să poți asimila în mod creator cultura “bătrânului” continent și să ai o conștiință care dovedește că ești posesorul unui echilibru între moștenirea națională și cea universală pe care îl deții prin locul nașterii tale. Aceasta nu este o teorie, ci un mod de viață, o viață care presupune raportarea la modele. Căci, la urma urmei, Eminescu a fost un model, un erou civilizator deschis către viață, către țara sa și către universul întreg.
Alături de alți tineri, întemeiază cercul literar “Orientul", care avea ca preocupare culegerea de poezii populare și documente referitoare la istoria țării, lui Mihai fiindu-i repartizată culegerea de texte și documente din regiunea natală a Moldovei. Era un demers pe cât de romantic, pe atât de util. Toate se desfășurau într-o efuziune creatoare pe placul lui, însă urma să vină momentul în care se va pune problema continuării studiilor. Dusese o viață de peregrinări privită cu nemulțumire de părinți, dar toate aveau să fie trecute cu vederea și, împăcându-se cu familia, obține de la tatăl său sprijinul financiar necesar pentru a pleca la Viena spre a urma cursuri universitare. Ajuns acolo, fericit, în ziua de 2 octombrie 1869, se va înscrie la Facultatea de Filosofie, doar ca simplu auditor, pentru că nu avea diploma de bacalaureat. Adolescentul se transformă într-un tânăr frumos, tainic, visător. Pentru el, Viena a fost nu doar un loc, ci și un timp. Un loc cu o identitate concretă, cu o cultură dinamică ce l-a ajutat să cunoască într-o perioadă scurtă valorile culturii europene. Un timp în care personalitatea lui se metamorfozează într-un corpus romantic, cu o arhitectură labirintică în care ființa umană îi corespunde Demiurgului. Ideea europeană eminesciană care va irumpe mai târziu în opera sa are un impact aparte și azi, când ne aflăm sub semnul acut al unei europenizări care își caută un traseu limpede. Scrierile lui de poezie, proză, dramaturgie sau publicistică, îl arată a fi un romantic care a susținut, fără prejudecăți, orientarea culturală a poporului român spre universul spiritual european.
Influenţând o întreagă direcţie a culturii noastre, Mihai Eminescu a așezat în forme noi spiritul creator românesc, el fiind convins că literatura europeană, care o cuprinde și pe cea românească, desigur, şi-a condiţionat modernitatea pe curentele care anunţau marea revoluţie culturală a Europei. Asupra europenităţii şi universalităţii lui Eminescu, numeroși critici s-au pronunțat în articolele și studiile pe care i le-au dedicat. “Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult”, spunea criticul și istoricul literar Garabet Ibrăileanu. “El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc şi românul în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă, fuziunea morală a sufletului daco-român cu cultura occidentală. El, vagabondul, lipsitul de diplome şcolare, feciorul lui Gheorghe Eminovici de la Ipoteşti, este eroul culturii noastre moderne”.
Alături de alți tineri, întemeiază cercul literar “Orientul", care avea ca preocupare culegerea de poezii populare și documente referitoare la istoria țării, lui Mihai fiindu-i repartizată culegerea de texte și documente din regiunea natală a Moldovei. Era un demers pe cât de romantic, pe atât de util. Toate se desfășurau într-o efuziune creatoare pe placul lui, însă urma să vină momentul în care se va pune problema continuării studiilor. Dusese o viață de peregrinări privită cu nemulțumire de părinți, dar toate aveau să fie trecute cu vederea și, împăcându-se cu familia, obține de la tatăl său sprijinul financiar necesar pentru a pleca la Viena spre a urma cursuri universitare. Ajuns acolo, fericit, în ziua de 2 octombrie 1869, se va înscrie la Facultatea de Filosofie, doar ca simplu auditor, pentru că nu avea diploma de bacalaureat. Adolescentul se transformă într-un tânăr frumos, tainic, visător. Pentru el, Viena a fost nu doar un loc, ci și un timp. Un loc cu o identitate concretă, cu o cultură dinamică ce l-a ajutat să cunoască într-o perioadă scurtă valorile culturii europene. Un timp în care personalitatea lui se metamorfozează într-un corpus romantic, cu o arhitectură labirintică în care ființa umană îi corespunde Demiurgului. Ideea europeană eminesciană care va irumpe mai târziu în opera sa are un impact aparte și azi, când ne aflăm sub semnul acut al unei europenizări care își caută un traseu limpede. Scrierile lui de poezie, proză, dramaturgie sau publicistică, îl arată a fi un romantic care a susținut, fără prejudecăți, orientarea culturală a poporului român spre universul spiritual european.
Influenţând o întreagă direcţie a culturii noastre, Mihai Eminescu a așezat în forme noi spiritul creator românesc, el fiind convins că literatura europeană, care o cuprinde și pe cea românească, desigur, şi-a condiţionat modernitatea pe curentele care anunţau marea revoluţie culturală a Europei. Asupra europenităţii şi universalităţii lui Eminescu, numeroși critici s-au pronunțat în articolele și studiile pe care i le-au dedicat. “Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult”, spunea criticul și istoricul literar Garabet Ibrăileanu. “El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc şi românul în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă, fuziunea morală a sufletului daco-român cu cultura occidentală. El, vagabondul, lipsitul de diplome şcolare, feciorul lui Gheorghe Eminovici de la Ipoteşti, este eroul culturii noastre moderne”.