Om de știință, inginer, fizician inovator și inventator, Nicolae Vasilescu Karpen (1870-1964) este cunoscut ca fiind inventatorul pilei Karpen care funcționează continuu având ca sursă de căldură (energie) mediul ambiant. A dus o muncă de pionierat în domeniile elasticitate, termodinamică, electrochimie și inginerie civilă.
În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat în armată și a construit primul telegraf fără fir din estul Europei.
A fost director al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, transformând-o în Școală Politehnică.
În 1923 a fost primit ca membru titular în Academia Română.