Ștefan Minovici (1867-1935) este fratele iluștrilor medici legiști Nicolae și Mina Minovici.
A studiat chimia la Facultatea de Științe din București și la Universitatea „Friedrich Wilhelm” din Berlin.
A fost profesor la Școala Superioară de Farmacie din București.
Începând cu anul 1924 a fost profesor la catedra de chimie organică a Facultății de Științe din București.
În anul 1919 a înființat Societatea de Chimie din România, înscrisă, mai târziu, în Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată.
A fost membru fondator al Academiei de Științe din România și în anul 1925 a primit calitatea de membru corespondent al Academiei Române.