S-a născut în orașul Câmpina, județul Prahova. După ce a urmat cursurile Liceului de Artă din Ploiești (secția Pictură de șevalet), în perioada 1995 – 1998, susține examen de admitere la Facultatea de Arte Plastice din București (secția de sculptură) și fiind declarată admisă, în perioada 2000 – 2003 se specializează în acest domeniu.
După susținerea examenului de licență se înscrie și urmează un curs de masterat în „Arte Vizuale” (2003 – 2005). Din anul 2012 continuă cu doctoratul, în cadrul Universității Naționale de Arte din București.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Secția Sculptură, din anul 2005.
“Lucrările Laurei Mihaela Boeru ne revelează o ființă sensibilă. Subiectele sale, eminamente figurative, sunt atent studiate și compuse cu grijă în spațiul plastic. Conceperea și realizarea personajelor sale dovedește o reală măiestrie și valoare în redarea armoniei. Grafismul liniei, tușa atent distribuită pe formele ce definesc personajele sale, dar și textura suprafeței, sunt cele ce crează un tot unitar. Acestea sunt asemenea unui dialog, un dialog pe care artista îl are cu propria suprafață de lucru.” Petre Emanuel Ghergu
În prezent este profesor titular, catedra Desen, la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, București. A participat la multe proiecte cu elevii, dar și cu cadrele didactice.
În anul 2025 a însoțit grupul de elevi care a reprezentat Bucureștiul la Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Olimpiada s-a desfășurat în perioada 21 – 24 august 2025, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, un eveniment impresionant, o adevărată sărbătoare a patrimoniului imaterial.
Ediţia din 2025 a reunit 244 de elevi și profesori din 28 de județe ale țării și din străinătate, Republica Bulgaria și Republica Moldova. Peste 9000 de vizitatori (inclusiv din străinătate) au venit să îi admire pe copii lucrând.
Meșteșugurile reprezentate în concurs au fost: olărit, modelat ceramică, pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, mobilier pictat, prelucrare metal, pirogravură, xilogravură, confecţionat măşti, ţesut în război orizontal, ţesut în război vertical, confecţionat piese de costum popular, confecţionat păpuşi, cusut, brodat, broderie pe piele, confecționat opinci, confecționat bice, confecționat pălării, împlâslit lână, confecţionat podoabe, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri, croșetat dantelă, confecționat podoabe de ceremonial, artă decorativă. Pe lângă workshop-uri au fost organizate concerte folclorice și expoziții.
Acestă olimpiada reprezintă un concurs interactiv. Vizitatorii sunt invitați să meșteșugească alături de copiii și de profesorii prezenți în cadrul atelierelor amenajate în Muzeul în aer liber.