După cutremurul de pe 4 martie 1977 regimul Ceaușescu a decis reconfigurarea centrului Bucureștiului la pachet cu redefinirea altor zone din oraș (proiectul noului Centru Civic și sistematizarea capitalei). Pentru implementare era necesar ca suprafețe vechi construite să fie eliberate de construcții și repopulate cu edificii noi. Pentru ridicarea aşa-numitului Centru Civic, s-au demolat 5,9 kilometri pătraţi în vatra istorică a Bucureştiului, o suprafaţă echivalentă cu cea a Veneţiei.
Este celebră povestea translării blocului din strada Aurel Vlaicu, colț cu Șoseaua Ștefan cel Mare, fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter(doamnele chiar făceau clătite muncitorilor). Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri flexibile.
Translatarea blocurilor s-a dovedit cea mai ieftină soluție, deoarece aceasta reprezenta între 28 şi 32% din valoarea de demolare şi refacere a unor construcţii asemănătoare. Durata lucrărilor de translatare de 4-5 luni era mult inferioară celei de refacere a unui bloc nou, care ar fi însemnat aproximativ 8-9 luni, dar aducea şi importante economii de materiale.
Secole de dezvoltare urbană bucureșteană au fost șterse între 1980-1989, în mai multe etape. Cartierul Uranus și Cartierul Evreiesc au fost printre cele mai afectate. Zona zisă Uranus, era dealul, cornișa vestică a Dâmboviţei, care avea ca una dintre arterele principale strada Uranus, era singura zonă din Bucureşti construită pe denivelare şi a fost ales ca epicentrul al demolărilor pentru că era terenul cel mai bun de fundare. Deci se putea construi pe el o casă care teoretic să reziste la gradul 8 Richter.
În a doua jumătate a anilor '80, în Bucureşti au fost demolate peste 20.000 de proprietăţi şi mai mult de 60.000 de familii au fost forţate să se mute. Nu mai puţin de 19 străzi au fost blocate sau au dispărut.
Inginerul Zefir Apostol a venit însă cu o metodă pentru a salva anumite edificii-simbol: translarea, adică mutarea/translarea clădirilor marcate pentru demolare din calea noilor construcții ceaușiste. Metoda a reprezentat o invenție extraordinară.
Bisericile au fost de-a lungul secolelor puncte-cheie ale mahalalelor devenite cartiere, de aceea au o semnificație specială pentru comunitățile locale.
Între 1982-1988 au fost translate biserici, clopotnițe sau palate bisericești pentru a le da la o parte din calea blocurilor care placau noile artere trasate sau arterele vechi supralărgite. Câteva din lăcașurile de cult ortodoxe mutate în București au fost: Biserica Olari (Calea Moșilor); Biserica ansamblului Schitul Maicilor (str. Schitul Maicilor, dealul Arsenalului / cartier Uranus); Biserica Sf. Ioan-Nou (Piața Unirii); Biserica și clopotnița ansamblului Mănăstirii Mihai-Vodă (str. Arhivelor, dealul Mihai-Vodă / cartier Izvor); Palatul Sinodal din complexul Mănăstirii Antim (str. Antim); Biserica Sf. Ilie-Rahova (Calea Rahovei); Biserica Sf. Gheorghe-Capra (str. Fântânica / cartier Pantelimon); Biserica Sf. Ștefan - Cuibu' cu Barză (str. Știrbei-Vodă).
Ele au fost mutate pentru a se lărgi șoseaua și a le încadra în aliniamentul definit de blocurile noi, ridicate după 1960.
Deși s-a reușit salvarea câtorva clădiri, valoarea lor istorică a fost redusă prin decontextualizare, adică extragerea din configurația veche și reașezarea într-o configurație nouă, fără nicio legătură cu ce fusese înainte. Cu toate astea, munca extraordinară a inginerului Zefir Apostol nu trebuie niciodată uitată pentru că edificiile salvate prin translare sunt de fapt ancore ale unui București dispărut.
Este celebră povestea translării blocului din strada Aurel Vlaicu, colț cu Șoseaua Ștefan cel Mare, fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter(doamnele chiar făceau clătite muncitorilor). Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri flexibile.
Translatarea blocurilor s-a dovedit cea mai ieftină soluție, deoarece aceasta reprezenta între 28 şi 32% din valoarea de demolare şi refacere a unor construcţii asemănătoare. Durata lucrărilor de translatare de 4-5 luni era mult inferioară celei de refacere a unui bloc nou, care ar fi însemnat aproximativ 8-9 luni, dar aducea şi importante economii de materiale.
Secole de dezvoltare urbană bucureșteană au fost șterse între 1980-1989, în mai multe etape. Cartierul Uranus și Cartierul Evreiesc au fost printre cele mai afectate. Zona zisă Uranus, era dealul, cornișa vestică a Dâmboviţei, care avea ca una dintre arterele principale strada Uranus, era singura zonă din Bucureşti construită pe denivelare şi a fost ales ca epicentrul al demolărilor pentru că era terenul cel mai bun de fundare. Deci se putea construi pe el o casă care teoretic să reziste la gradul 8 Richter.
În a doua jumătate a anilor '80, în Bucureşti au fost demolate peste 20.000 de proprietăţi şi mai mult de 60.000 de familii au fost forţate să se mute. Nu mai puţin de 19 străzi au fost blocate sau au dispărut.
Inginerul Zefir Apostol a venit însă cu o metodă pentru a salva anumite edificii-simbol: translarea, adică mutarea/translarea clădirilor marcate pentru demolare din calea noilor construcții ceaușiste. Metoda a reprezentat o invenție extraordinară.
Bisericile au fost de-a lungul secolelor puncte-cheie ale mahalalelor devenite cartiere, de aceea au o semnificație specială pentru comunitățile locale.
Între 1982-1988 au fost translate biserici, clopotnițe sau palate bisericești pentru a le da la o parte din calea blocurilor care placau noile artere trasate sau arterele vechi supralărgite. Câteva din lăcașurile de cult ortodoxe mutate în București au fost: Biserica Olari (Calea Moșilor); Biserica ansamblului Schitul Maicilor (str. Schitul Maicilor, dealul Arsenalului / cartier Uranus); Biserica Sf. Ioan-Nou (Piața Unirii); Biserica și clopotnița ansamblului Mănăstirii Mihai-Vodă (str. Arhivelor, dealul Mihai-Vodă / cartier Izvor); Palatul Sinodal din complexul Mănăstirii Antim (str. Antim); Biserica Sf. Ilie-Rahova (Calea Rahovei); Biserica Sf. Gheorghe-Capra (str. Fântânica / cartier Pantelimon); Biserica Sf. Ștefan - Cuibu' cu Barză (str. Știrbei-Vodă).
Ele au fost mutate pentru a se lărgi șoseaua și a le încadra în aliniamentul definit de blocurile noi, ridicate după 1960.
Deși s-a reușit salvarea câtorva clădiri, valoarea lor istorică a fost redusă prin decontextualizare, adică extragerea din configurația veche și reașezarea într-o configurație nouă, fără nicio legătură cu ce fusese înainte. Cu toate astea, munca extraordinară a inginerului Zefir Apostol nu trebuie niciodată uitată pentru că edificiile salvate prin translare sunt de fapt ancore ale unui București dispărut.