Donatori
  • Asociația pentru Educație Teofor
    2,500 RON
Masa Tăcerii este una din cele trei piese de artă monumentală care formează Ansamblul Monumental realizat la Târgu Jiu de sculptorul Constantin Brâncuși.
 
Alături de Coloana Infinitului și Poarta Sărutului, se află în Parcul Central al orașului. Ansamblul de la Târgu Jiu este un omagiu adus eroilor care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial, cele trei monumente care îl alcătuiesc fiind dispuse pe aceeași axă, de la apus către răsărit. Masa Tăcerii este un simbol al mesei de dinaintea luptei la care urmează să participe soldații și ofițerii români, dar și al reunirii familiei și al rugăciunii laolaltă. Cele 12 scaune-clepsidră, de 0,55 m înălțime, realizate din piatră de Banpotoc, așezate în cerc, în jurul mesei, reprezintă timpul. Fiecare scaun este construit din două semisfere tangente, fiecare cu diametrul de 0,45 m.
Inițial, monumentul a fost realizat în două variante. Prima a fost creată în 1937, din piatră de Câmpulung, și avea dimensiuni mai mici decât cele de azi. Următoarea variantă, din piatră de Banpotoc, a fost comandată de sculptorul Constantin Brâncuși (1876-1957), un an mai târziu, la Atelierele „Pietroasa” din Deva. Sculptorul avea să combine cele două mese. Tăblia rotundă a primeia a fost folosită drept picior, iar cea de la a doua versiune, drept blat, prin această alăturare opera căpătând o monumentalitate aparte. Înălțimea mesei este de 0,88 m, tăblia (discul superior) are diametrul de 2,15 m, iar piciorul (discul inferior) de 2,00 m.
Ansamblul Monumental Calea Eroilor realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu figurează pe lista monumentelor istorice din județul Gorj.