Monumentele din București dedicate personalităților istorice și culturale românești cuprind și statuia care îl reprezintă pe dascălul, teologul, scriitorul și inginerul Gheorghe Lazăr, realizată de sculptorul Ion Georgescu, primul sculptor român modern.
Memoria unui loc cuprinde, în substanța ei, nu doar spațialitatea acestuia, nu numai teritoriul lui, ci, mai cu seamă, alcătuirea umană care îl înnobilează. Omul interacționează cu spațiul, dar se și identifică cu el, spațiul marcând memoria identitară, comunitară și culturală a locului. Iar dacă acest om își ridică existența la rangul superior de creator, de promotor, de novator, atunci locul capătă o însemnătate importantă. Bucureștiul de ieri și de azi a fost și este purtător al stindardului cultural al României, remarcabilii săi exponenți înscriindu-se în pleiada personalităților care au marcat istoria est-europeană. De numele dascălului, teologului, scriitorului și inginerului Gheorghe Lazăr se leagă unul dintre cei mai importanți pași care au marcat fundamental istoria Țării Românești, schimbare pornită din tocmai miezul Bucureștiului. Fondator al învățământului în limba română în Țara Românească, Gheorghe Lazăr a rămas în conștiința națională drept unul dintre eminenții reprezentanți ai iluminismului românesc, curent preocupat cu precădere de problemele societății, printre care, desigur, istoria limbii și a poporului aveau o importanță covârșitoare.
Monumentele din București dedicate personalităților istorice și culturale românești sunt numeroase, însă, poate cele mai cunoscute, sunt cele aflate în centrul orașului, în Piața Universității. Aproape de finalul secolului XIX, la comanda politicianului, jurnalistului și diplomatului Take Ionescu, sculptorul Ion Georgescu avea să realizeze o impunătoare statuie dedicată lui Gheorghe Lazăr menită să readucă în memoria comunității personalitatea acestui vrednic ctitor de Școală nouă și care avea să fie amplasată vis-a-vis de Universitate, chiar pe locul unde existase școala românească înființată de acesta în 1818.
Lucrată în Italia, într-un timp record, între anii 1885 și 1886 (artistul nevând un atelier în țară pe măsura unei opere de astfel de dimensiuni), statuia îl reprezintă pe Gheorghe Lazăr stând în picioare, într-o atitudine specifică unui dascăl, cu o carte deschisă în mâini și cu arătătorul mâinii drepte ținând paginile. Compoziția simplă se armonizează cu dimensiunea monumentală (o dată și jumătate mărime naturală) și a fost lucrată în marmură de Carrara (atât soclul, cât și statuia). Detaliile care țin de vestimentația personajului (o ținută central-europeană, cu brandemburguri și lavalieră, cu o mantie care îi acoperă un singur umăr) dau măreției lucrării și propun publicului o variantă a unui profesor european, lucru care, în epocă, a născut comentarii negative atât din parte unor importante personalități ale înaltei societăți, cât și a cetățenilor simpli.
În dreapta statuii se pot vedea inscripționate data, 1885 și semnătura sculptorului, iar pe soclu este scris:
"LVI GEORGE LAZĂR REÎNTEMEIETORVL ÎNVĂȚĂMÎNTVLVI ROMĂNESC NAȚIVNEA RECVNOSCĚTOARE MDCCCLXXXVI"
În partea dreaptă a soclului se află incripția "Profesor de limba românească și de matematică în București, 1816-1821". Pe laturi se află două basoreliefuri în bronz: spre est, o scenă care reprezintă un salon cu lume ascultându-l pe Lazăr, iar spre vest, scena plecării acestuia, bolnav, spre Avrig, locul natal și cel al îngropării sale. În această ultimă scenă se disting căruța în care se află dascălul, înconjurată de elevii săi întristați, și turlele unei biserici.
Deși era și un pictor talentat, Ion Grigorescu a rămas în istoria artei românești ca fiind primul sculptor modern. Format în ambianţă academică, lucrările sale poartă marca acestei estetici. Repertoriul său sculptural dezvăluie un anume conservatorism, dar și un simț aparte al monumentalității, viziunea sa realistă direcţionând întreaga atenţie a privitorului asupra personajului însuşi, fapt care, în cazul statuii lui Gheorghe Lazăr se confirmă în totalitate.