Statuia lui Mihai Viteazul

Creat de artistul francez Albert-Ernest Carièrre Belléuse, monumentul dedicat marelui Domnitor Mihai Viteazul este considerat ca fiind prima statuie ecvestră amplasată public în țară și, mai mult decât atât, primul monument public de tip occidental de la România.

Clădirea Universității bucureștene, susținută de Regele Carol I, realizată de o comisie condusă de Alexandru Orăscu, arhitectul de atunci al orașului, și ridicată între anii 1857 și 1869 pe locul unde până în secolul al XVI-lea se aflase Mănăstirea Sfântul Sava, a fost inaugurată cu mare fast pe 14 decembrie 1869. Același arhitect a conceput și o soluție urbanistică de amplasare a unor monumente statuare în spațiul de vis-a-vis de impozanta clădire. Suita monumentelor, astăzi în număr de patru, a fost începută cu statuia lui Mihai Viteazul (1558-1601), ban de Mehedinți, stolnic domnesc, ban al Craiovei și, în final, domnitor al Țării Românești, primul unificator al statelor medievale Țara Românească, Transilvania și Moldova, socotit ca fiind un simbol al unității tuturor românilor.

Arhivele Primăriei Capitalei atestă faptul că amplasarea statuii, conform noii politici de transformare urbanistică a centrului orașului, a născut numeroase controverse. Variantele poziționării acesteia erau Dealul Mihai Vodă (la îndemnul istoricului și cartografului Dimitrie Papazoglu), Piața Teatrului Național, Rondul de la Șoseaua Kiseleff și spațiul din fața Grădinii Cișmigiu. Ținând cont de simbolistica acesteia, ca fiind reprezentativă pentru identitatea națională, și urmând exemplul de amplasare a unor astfel de monumente în Europa occidentală, statuia va fi așezată în fața Universități, după cum propusese însuși Regele Carol I.

Deși amplasată în locația destinată ei, inaugurarea statuii create la Paris, în 1872, de Albert-Ernest Carièrre Belléuse (1824-1887), maestrul lui Auguste Rodin, a avut loc abia după doi ani de tergiversări cu conotație politică și diplomatică (turcii și austriecii interpretând existența acestui monument ca fiind un gest de independență față de ei) și o tentativă de dezvelire de către câțiva elevi care învățau în cladirea Universității. În ziua de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie) 1874, după slujba care s-a făcut la Biserica Sărindari, a avut loc ceremonia de inaugurare în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, a Mitropolitului-primat al Ungro-vlahiei, Nifon Rusailă, a Primarului capitalei, Gheorghe Manu, a întregului corp de ofițeri, a numeroși politicieni și a unui public entuziasmat de simbolistica statuii, de defilarea trupelor și de numeroasele salve de tun.

Pentru realizarea statuii, Ministerul Lucrărilor Publice s-a adresat pentru îndrumare Societății _Amicii Belle Artelor_, formată printre alții de Grigore G. Cantacuzino, Nicolae Grigorescu și Theodor Aman. Inspirat de stilurile secolului al XVII-lea, cu precădere cel renascentist, maestrul Carièrre Belléuse a gândit compoziția acestui monument urmărind expresivitatea romantică și, totodată, glorioasă, a poziției călărețului care îndeamnă la luptă și linia plastică dată de dinamismul mișcării unui cal mânat cu forță și hotărâre la atac, detalii care, în ansamblu, dau statuii grandoare și eleganță. Ca detaliu individualizant, domnitorul, fiind stângaci, îndeamnă la atac ridicând baltagul cu mâna stângă.

Statuia a fost turnată în bronz și are o înălțime de 2,50 m. Soclul, înconjurat de ghirlande de laur, a fost realizat din marmură și are aproximativ 3 m înalțime. Pe fiecare latură a acestuia se află câte o stemă turnată în bronz: vulturul heraldic (pasărea cruciată) al Țării Românești (în față și în spate), zimbrul Moldovei și stema Transilvaniei (pe celelalte laturi). Pe latura dinspre vest sunt trecute, pe trei coloane, numele localităților și anii în care au avut loc bătăliile conduse de domnitor, iar pe latura dinspre est sunt consemnate numele a 16 căpitani și dregători din anturajul acestuia. Sub stema Țării Românești se află inscripția: MICHAILV VOEVODU/ DOMNV ALV ȚERREI ROMANESCI/ DOMNU ALV MOLDOVEI/ DOMNESCV LOCUȚIETORV/ ȘI CĂPITANV GENERALV/ ÎN PRINCIPATUL ARDEALVLVI/ MDXCIII-MDCI. Pe latura stângă a placii de bronz se poate vedea semnătura sculptorului și însemnul turnătoriei franceze, acesta lucrând statuia la Paris.

După Războiul de Independență, în octombrie 1878, la defilarea trupelor românești învingătoare, la ordinul Regelui Carol I s-a dat onorul cu cele tunurile capturate de la otomani, trase de patru cai în jurul statuii. După acest moment, în cadrul unei ceremonii prezidate de însăși Regina Elisabeta, din cele trei tunuri capturate la Grivița, două au fost plasate lângâ statuie și au rămas în acel loc până în 1917 când, în timpul ocupației Bucureștilor din Primului Război Mondial, turcii le-au recuperat. Cu statuia lui Mihai Viteazul s-a inaugurat în România cultul național al statuilor. Aceasta reprezintă nu doar un monument, ci este, așadar, un act istoric.

Monumentul a fost mutat în anul 2010 pentru doi ani în Parcul Izvor, a fost restaurat și reamplasat pe locul său de la Universitate pe 5 mai 2012.