0%
Un spațiu cu semnificații deosebite. În anul 1909, pe 14 octombrie, „zeci de mii de oameni din Bucureşti şi din alte oraşe depărtate ale provinciei veneau cu cheltuială mare” pe Hipodromul Băneasa ca să-l vadă „sburând” pe legendarul aviator Louis Blériot, celebru pentru zborul peste Canalul Mânecii, efectuat în același an. Nu l-au văzut! Pe atunci, spațiul era un hipodrom privat... Altfel, ar fi fost consemnat drept cel mai vârstnic aerodrom din lume! Așa, e abia al treilea! Totuși, la scurt timp, grație, într-o mare măsură, dragostei pentru aviație a prințului George Valentin Bibescu, în 1912, aerodromul este denumit oficial aeroport și recunoscut ca atare.
O sumă de recorduri și de date excepționale. La București se înființează Compania de Navigație Aeriană Franco-Română (Compagnie Franco Roumaine de Navigation Aerienne), companie cu capital românesc și echipament tehnic din Franța. Aceasta a fost prima companie de transport aerian transcontinental din lume, realizând atât zboruri de pasageri și poștă, cât și de marfă. Astfel, Aeroportul Băneasa a făcut parte din prima linie aeriană ce lega Europa de Asia pe ruta Paris – Strasbourg – Praga – Viena – Bucureşti (Băneasa) – Constantinopole. Mai mult, Compania de Navigație Aeriană Franco-Română este prima companie care a realizat un zbor internațional de noapte cu pasageri, în 1923, între Belgrad și București.
În 1930 au fost semnate convenții cu Polonia și Cehoslovacia pentru ca aeroportul Băneasa să fie transformat în aeroport internațional. Aici a fost construită prima pistă betonată din România, în anul 1942.
Aeroportul poartă numele “Aurel Vlaicu” - primul pilot român care şi-a încercat în zbor propriul său avion, semnând totodată şi actul de naştere al aviaţiei româneşti.