0%
Otopeni – un sat mic, cu un heleșteu și o moară pe râul Pasărea.
O așezare străveche, existentă încă din prima etapă a epocii fierului, este astăzi gazda celui mai important aeroport din România.
În 1965, creșterea traficului aerian, procesat până atunci în exclusivitate de aeroportul Băneasa, determină construirea unui nou aeroport în zona Capitalei.
Atunci a început procesul de transformare a bazei aeriene militare Otopeni în aerogară, care a inclus, printre altele, modernizarea pistei existente și prelungirea ei până la 3500 m. O lungime impresionantă pentru acea vreme, superioară celei de la “bătrânul” aeroport Paris-Orly.
Un moment crucial în istoria diplomației românești este prima vizită în România a unui președinte american, Richard Nixon, care ateriza pe Aeroportul Otopeni la data de 2 august 1969. Era o ocazie excepțională care a prilejuit și inaugurarea Salonului Oficial al Aeroportului Otopeni.
În septembrie 2004, după 35 de ani de activitate aeronautică civilă, aeroportul primește numele marelui pionier al aviației, Henri Coandă, realizatorul primului avion cu reacție din lume, încercat de el însuși în 1910, la Issy-les-Moulineaux (Franța), avion ce a fost prezentat și la Salonul Internațional de Aeronautică de la Paris.
Aeroportul „Henri Coandă” este accesibil din București cu trenul – din Gara de Nord – la intervale de 40 minute și cu o durată a călătoriei de 20 de minute sau cu autobuzul 100 (linie non-stop, cu plecarea de la Piața Unirii) care circulă la intervale de 15 minute ziua și 30 noaptea).
În anul 2024, pe Otopeni s-a înregistrat un trafic aerian record, de aproape 16 milioane de pasageri.