Donatori
  • Asociația pentru Educație Teofor
    2,500 RON
Este cea mai veche construcție de tip feudal ce s-a păstrat în Buzău. 
Prima sa atestare documentară datează din anul 1794. Pe atunci se numea Conacul Vergu. Astăzi, casa poartă numele a două familii înstărite, de negustori locali, ai căror descendenți s-au căsătorit, unindu-și proprietățile. Inițial, casa a fost construită în mijocul unei grădini, cu timpul, însă, conacul a ajuns să posede și o porțiune importantă  ce cuprindea străzile ce înconjoară astăzi clădirea. În perioada comunistă, casa a fost naționalizată și a suferit importante degradări, fiind reconstruită din temelii, pe vechea fundație a conacului, la începutul anilor 1970.  Edificiul îmbină stilul arhitecturii vechi, populare, cu stilul brâncovenesc. Pridvorul are deschideri ample, cu acolade stilizate, colonete de lemn și ferestre generoase. Corpul central, ce iese în relief, față de fațada principală, a fost și el reconstruit, ceea ce îi dă aspectul unei cule. Astăzi, casa Vergu Mănăilă găzduiește Muzeul de Etnografie. Importante colecții, ce numără peste 3000 de obiecte, spun povestea acestor locuri. Costume populare, unelte și ceramică utilitară, dar și scoarțe și țesături bogat decorate descriu viața de zi cu zi a țăranului român. Casa a fost restaurată în 2017 și este clasată drept monument de patrimoniu de importanță națională.