Cercul Militar Național

Aflat pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 20, Cercul Militar Național este o clădire ridicată la începutul veacului al XX-lea, în stil academist francez, care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei Române.
 
Clădirea a fost proiectată, la inițiativa lui Nicolae Filipescu, ministru de Război la acea dată, de arhitecții Dimitrie Maimarolu, Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud pentru Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București. Construcția ei a început în anul 1911, pe locul mlăștinos pe care se aflase până în 1893 Mănăstirea Sărindar, una dintre ctitoriile Voievodului Matei Basarab. Datorită terenului instabil, fundația a fost realizată pe piloni masivi de stejar. Impozanta construcție a fost ridicată în cea mai mare parte din fonduri strânse din subscripții, donații și cotizații ale ofițerilor, la care s-au adăugat subvenții de la Stat.
Exteriorul se bucură de ornamentații impresionante, iar interiorul cucerește vizitatorul prin grandoare și eleganță. Sala de Marmură, Sala Maură, Sălile Gotică, Norvegiană și Bizantină, impresionează prin maniera realizării și stilul ales. Imagine-simbol pentru Cercul Militar Național este scara de marmură, în dublă pantă, gândită anume pentru ceremoniile și recepțiile care aveau loc aici. Devenit celebru, Restaurantul Armatei va primi publicul începând cu 1951.
În perioada de ocupație a Bucureștilor de către Puterile Centrale, autoritățile de ocupație au folosit clădirea ca închisoare pentru militarii români și numeroase presonalități ale orașului. După eliberare, clădirea, devenită Palatul Cercului Militar Național, a fost finalizată, fiind inaugurată pe 4 februarie 1923. 
În perioada comunistă, denumirea a fost schimbată în Casa Centrală a Armatei și abia după Revoluția din 1989 a revenit la denumirea de mai înainte.