Palatul Telefoanelor

Construit după modelul zgârie-norilor americani, având o înălțime de peste 50 metri, Palatul Telefoanelor se află pe Calea Victoriei nr. 35 și este una dintre cele mai reprezentative clădiri din patrimoniul urban al Bucureștilor.
 
Construcția acestuia, realizată după planurile unei firme americane, a început în 1929 și a fost finalizată aproape 20 de luni mai târziu, în 1933. Clădirea a fost ridicată pe schelet din oțel și are caracteristicile stilului Art Deco. Edmond van Saanen Algi a reprezentat România în cadrul echipei de arhitecți, întrucât era stabilit în București. Lui i se datorează mai multe clădiri declarate monument istoric, printre care se află și Academia de Studii Economice. Inaugurarea palatului a avut loc în 1934, în prezența regelui Carol al II-lea al României. Elementele de decor interior reprezentau simbolic, în amănunt, progresul tehnic al omenirii adus prin apariția telefonului. 
Clădirea a fost construită pe terenul unde s-a aflat, odinioară, celebra Terasă Oteteleșanu, grădina cea mai frecventată de protipendada bucureșteană la sfârșitul secolului al XIX-lea. 
Palatul Telefoanelor a fost, până în 1970, cea mai înaltă clădire din oraș, stârnind numeroase proteste la momentul construirii lui. 
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a suferit importante avarii, însă, deopotrivă, și cutremurele din anii 1940, 1977, 1986 și 1990 și-au lăsat puternic amprenta asupra acesteia.
În anul 1995 s-a demarat proiectul de consolidare a structurii clădirii, după proiectul profesorului și inginerului Alexandru Cișmigiu, specialist în structuri, lucrări care au durat 10 ani și au fost realizate de o echipă de 700 de oameni, coordonați de firma “Proiect București”.