Călușarii

În mod tradițional, Dansul călușarilor sau Călușul se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor în scop tămăduitor, în satele din Oltenia și Muntenia. 

Originea acestui obicei nu este clară. Tradiția Călușului se înscrie în tradiția jocurilor taumaturgice creștine de tradiție mixtă, iudaic-romană, tipică primelor secole creștine, tradiție contaminată de jocurile războinice ale vremii. Ceata folosește un instrumentar specializat din care amintim: steagul, bastoanele din lemn ale călușarilor, sabia (purtată de personajul mascat), plantele care au caracteristici profilactice și vindecătoare, cum sunt usturoiul, pelinul și, uneori, busuiocul, substanțele cu atribute purificatoare: sarea, tămâia, apa. În timpul actului vindecării este sacrificată o găină. Conducătorul grupului de călușari este vătaful, care împarte anumite segmente de autoritate cu Mutul, personaj cu fața acoperită de o mască confecționată, de obicei, din piele de capră și înarmat cu sabia, uneori și cu un bici. 

Costumele călușarilor sunt anume împodobite, având însemne care îi fac ușor identificabili: cămăși cusute cu flori, curele, basmale încrucișate peste piept și peste spate, un acoperământ al capului particularizat (turban, fes, pălărie cu panglici și alt tip de podoabe), clopoței metalici și ciucuri fixați în jurul pulpelor, pinteni la călcâie. Grupul este însoțit de 1-2 lăutari. Muzica și jocul spectaculos, cu trăsături particularizatoare, constituie caracteristici care fac din Căluș un complex coregrafic excepțional. 

Fascinantul dans a intrat în patrimoniul imaterial UNESCO. În Dobrun, pe Valea Oltețului, se joacă Călușul în forma sa inițială și nealterată, numit Călușul greu sau Călușul de pământ. Costumele călușarilor păstrează vie tradiția zonei, având ca simbol frunza viței-de-vie.