Ceramică tip kuty

Ceramica tip Kuty, recunoscută din perioada medievală, are o arie de răspândire și influențe bizantine, fiind o artă locală care a dăinuit până la sfârșitul secolului al XVII-lea.
 
Singurul atelier din Botoșani în care se mai produce manual ceramică de tip kuty este cel al familiei Iacinschi. Sonia, ajutată de fiul său, Eugen, duce mai departe acest meșteșug al olăritului cu caracteristici speciale. Numele acestui tip de ceramică vine de la un mic orășel, Kuty, cu populație majoritară evreiască și armeană, ce a apaținut pe rând austriecilor, ucrainenilor, românilor, polonezilor, și din nou ucrainenilor. Ceea ce definește acest tip de ceramică și o face recognoscibilă este cromatica sa, în dominante de verde, galben și brun. Tehnica decorării și smălțuirii păstrează tehnici și influențe ce se pierd departe, în timp și ajung până în Bizanț. Decorul este de două feluri: tehnica ”sgrafitto” (ușor zgâriat în suprafață), sau incizat (cu șanțuri mai adânci).  Modelul Kuty este unul complex și cuprinde diferite teme, de la motivele geometrice, subliniate de linii și puncte, la cele ce înfățișează păsări și flori sau animale stilizate. Fondul alb contribuie la vizibilitatea sporită a modelelor, executate cu multă grație. Vasele se ard de câte două ori, înainte și după smățuire. Ceramica Kuty are, în primul rând, un puternic caracter utilitar. Farfuriile, castroanele, cănile, dar și sfeșnicele și, mai nou, plăcuțele cu diferite inscripții au însă și un caracter decorativ. Acest tip de ceramică se mai practică doar în nord – estul țării noastre, un centru puternic fiind și cel de la Rădăuți.