Donatori
  • Asociația pentru Educație Teofor
    2,500 RON
Numele Cetății Histria e dat de denumirea Fluviului Istros, cum era denumită Dunărea de către greci.

Orașul Histria a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de aproape 1300 ani, începând cu perioada greacă și terminând în perioada bizantină. Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare (numai partea vestică a zidului cetății avea 10 turnuri și două porți), era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri, străzile erau pavate cu piatră și avea atât instituții de educație fizică cât și cultural-artistice. 

În perioada greacă, orașul era format din două părți distincte, acropola și așezarea civilă, după un model întâlnit în orașele antice grecești, structură care a fost menținută pană la abandonarea orașului în secolul VII. 

În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Este vorba despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul orașului, reprezentat de un vultur pe un delfin spre stânga. Cercetările arheologice propriu-zise au fost inițiate în 1914 de către Vasile Pârvan. 

Se poate vizita Muzeul de Arheologie Histria unde se găsesc o mulțime de basoreliefuri, o colecție impresionantă de amfore și altare vechi de peste 2000 de ani, chiar și o parte din fațada de marmură a templului închinat Marelui Zeu, zidul de apărare al cetății, prevăzut cu turnuri și bastioane, ruinele templelor grecești foarte bine conservate, câteva străzi pavate, locuințe, mai multe bazilici creștine datând din secolul VI d.Hr., Templul Afroditei, Templul lui Zeus, Forumul, piața, rețeaua stradală și chiar câteva conducte de canalizare.