0%
Nu departe de Băile Herculane, pe drumul spre Caransebeş, se află localitatea Mehadia, cunoscută mai ales pentru castrul roman ale cărui ruine se află în imediata vecinătate a comunei şi pentru cetatea de o deosebită importanţă strategică în epoca medievală.
Una dintre așezările militare care au rezistat cel mai mult, în vremea romanilor, este castrul peste care s-a ridicat, în Evul Mediu, Cetatea Mehadia din Caraș – Severin. Fortificația romană a fost folosită vreme de mai bine de trei secole, începând cu secolul al II-lea era noastră. La început, aici a fost un castru de pământ, înconjurat, mai apoi, de ziduri din piatră, cu turnuri la colțuri și la porți și străjuite de un șanț de apărare. Acest castru roman era destinat să apere drumurile care legau Moesia de Dacia și se pare că a fost refăcut în vremea împăratului Constantin cel Mare, pentru importanța strategică pe care o avea. Dealftel, numele cetății înseamnă, în latină „ la jumătate” și aici au fost găsite importante vestigii arheologice. Cetatea medievală Mehadia, ridicată aici în secolul al XII-lea, a fost inclusiv reședință a cavalerilor teutoni și a devenit o ruină după cucerirea sa de către otomani. Astăzi, ruinele cetății conțin mai multe straturi și pot fi văzute atât fortificațiile vechii cetăți romane, dar și o parte dintre zidurile turnului de apărare, din perioada medievală. Turnul principal, ale cărui urme se pot vedea, avea ziduri groase și se ridica pe mai multe etaje, deasupra unui parter boltit. Pentru vechimea și importanța sa deosebită, ruinele cetății și situl arheologic de la Mehadia sunt clasate drept monumente de importanță națională.