0%

Biserica Sfântul Nicolae din Câmpina

Biserica Sfântul Nicolae din Câmpina

Donatori
  • Asociația pentru Educație Teofor
    2,500 RON
Parohia Sfântul Nicolae din Câmpina s-a format pe vatra Schitului Sf. Nicolae Slobozia și a aparținut unei importante instituții caritabile din secolul al XIX-lea, denumită Eforia Spitalelor Civile. Însă, abia din 1948 a început să funcționeze ca parohie.

Primul lăcaș a fost construit din lemn, în 1741, apoi, cea dintâi biserică de zid s-a ridicat la sfârșitul veacului al XVIII-lea de către monahul grec Damaschin, starețul de atunci al Mănăstirii Sinaia, devenit probabil spre sfârșitul vieții schimonahul Dionisie. Prima biserică de zid avea o arhitectură simplă, cu pronaosul și naosul rectangulare. Biserica avea să reziste cu greu cutremurelor din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind înlocuită cu o nouă construcție, realizată din fondurile Eforiei Spitalelor Civile. Monument istoric, acest sfânt lăcaș a dăinuit până azi. Biserica a fost pictată în anul 1861, după cum ne spune inscripția făcută de pictorul Pârvulescu pe icoanele catapetesmei de lemn. Frescele au fost refăcute în ulei în 1915, iar ultima curățare a picturii avea să se facă după cutremurul din 1977 care a afectat major biserica. Se poate considera faptul că actul de naștere al Parohiei Sfântul Nicolae din Câmpina datează din anul 1896. 

După 1990, biserica veche a devenit neîncăpătoare și, în 1995, s-a primit binecuvântarea pentru punerea pietrei de temelie a unei noi biserici parohiale. Cinci ani mai târziu se va ridica, în doar câteva luni, un nou sfânt lăcaș, acesta fiind târnosit pe 17 decembrie 2000. Biserica a fost construită ținând cont de tradiția muntenească a arhitecturii de cult, împlinită și înflorită prin ctitoriile brâncovenești și cantacuzinești din secolele XVII-XVIII. Noul lăcaș a fost pictat, ulterior, de unul dintre cei mai importanți pictori contemporani de frescă, Grigore Popescu Muscel, păstrându-se maniera erminiei bisericești. 

Părintele Petru Moga, care slujeşte la Biserica „Sfântul Nicolae“ din 1990, a transformat parohia într-o mare familie, descoperind enoriașilor sensul lucrurilor făcute pentru ceilalți.