0%

Biserica Unitariană, Cluj Napoca

Biserica Unitariană, Cluj Napoca

Donatori
  • Asociația pentru Educație Teofor
    2,500 RON
A fost ridicată, conform contractului semnat cu arhitectul Anton Türk, între anii 1792 și 1796. Lucrările de construcție a edificiului au epuizat toate fondurile bisericii, astfel că orga a fost comandată meșterului de orgi Samuel Metz din Biertan, abia în anul 1804. În anul 1928 a fost înlocuită cu o orgă realizată de firma lui Ferenc Szeidl din Oradea.

În ciuda fundaţiei solide, edificiul a avut de suferit curând după terminarea lucrărilor. La sfârşitul deceniului al treilea al veacului al XIX-lea, pereţii şi bolţile crăpate ale bisericii necesitau deja lucrări de restaurare. Cu această ocazie au fost construite și contraforturile exterioare ale bisericii.

Edificiul este o biserică-sală, cu un atriu şi cu un altar poligonal. La nivelul superior, pereţii turnului sunt articulaţi cu pilaştri în stil ionic, faţadele bisericii fiind marcate cu pilaştri în stil doric. Faţada principală este ornată cu diverse reliefuri rococo, într-o compoziție de ghirlande, trandafiri, vrejuri de viţă-de-vie şi panglici împletite. Nişa intrării principale este împodobită în partea superioară cu relieful unei scoici decorate cu ramuri înfrunzite. Plastica interiorului este îmbogăţită prin balcoanele de la etaj, ieşite în relief curb şi prin decorul din stucatură al bolţilor.

În spaţiul de trecere din colţul de sud-vest al bisericii se află celebra piatră de pe care Ferenc Dávid a ţinut un discurs impresionant, determinând convertirea tuturor locuitorilor Clujului la confesiunea unitariană. Lângă intrarea în biserică se păstrează o serie de lespezi funerare provenite din Cimitirul Central.

Teza fundamentală a religiei unitariene este credinţa într-un Dumnezeu unic şi indivizibil.