Catedrala Patriarhală

Ctitorită de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia, Bălașa, între anii 1654-1658, Catedrala istorică a Patriarhiei Române se află pe Dealul Patriarhiei, fiind inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită în timpul lui Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După Primul Război Mondial, în 1925, Mitropolia a fost transformată în Patriarhie.

Catedrala și-a recăpătat forma inițială în urma restaurării realizate între 1960-1962 din inițiativa Patriarhului Justinian Marina. A fost construită după modelul arhitectural al bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, zidită de Domnitorul Neagoe Basarab. Ca și aceasta, este compusă din altar și naos, înscriind în plan o forma treflată, dintr-un pronaos supralărgit, sprijinit pe coloane din piatră, de secțiune octogonală, prevăzute, la partea superioară, cu remarcabile capiteluri sculptate în manieră compozită și poleite, iar în elevație prezintă aceleași patru turle prismatice. În pridvor, deasupra ușii de la intrare, se află icoana praznicară cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, pictată în 1665. Pictura murală actuală, în manieră neobizantină, a fost realizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932-1935, înlocuind-o pe cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839. Icoanele împărătești au fost lucrate de Otilia Oteteleșanu între 1961-1964, în atelierele Patriarhiei.

Aici se află moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou-Basarabov, patronul spiritual al orașului București, iar ziua sa de prăznuire, 27 octombrie, este în fiecare an prilej de mare pelerinaj al credincioșilor din întreaga țară.